Cateheză în Biserică
Tema: Sfintele Taine – Preot Paroh Brumar Constantin
- Introducere
Fără de Mine nu puteţi face nimic (In 15, 5) amintea Mântuitorul în predica dinaintea pătimirii Sale, arătând prin aceasta că viaţa noastră trebuie să presupună supunerea faţă de Hristos, aşadar faţă de Biserică. Însă, această supunere trebuie împletită în viaţa noastră, a tuturor cu dragostea, jertfelnicia şi mai ales cu credinţa că El, Hristos, Dumnezeu adevărat şi om adevărat va fi cu noi până la sfârşitul veacurilor, precum mărturisim în Simbolul credinţei. Amintindu-le Apostolilor Săi că nu va mai fi cu ei mult timp, le va promite un Mângâietor, Care, va fi cu ei reamintindu-le că întristarea lor se va preface în bucurie.
Ajutorul şi mângâierea nu sunt altele decât Sfintele Taine lăsate ucenicilor Săi pentru a continua misiunea de propovăduire. Sfintele Taine au un rol bine definit în cultul ortodox după cum vom vedea. Rostul Sfintelor Taine este de a ne pregăti pentru viaţa viitoare, ca unele ce au puterea veacului viitor. Pentru a putea rămâne părtași harului primit prin Sfintele Taine ni se cer multe strădanii și nevoințe duhovnicești. Fără împreuna-lucrarea omului cu harul divin nu există viață desăvârșită. E cu neputință să viețuim în Hristos dacă nu observăm poruncile și dacă nu păstrăm harul Sfintelor Taine.
- Anunţarea temei:
Dreptmăritori creştini, astăzi vom vorbi cu ajutorul lui Dumnezeu despre Sfintele Taine, căutând să înţelegem mai bine slujbele şi importanţa lor deosebită în viaţa creştinilor de pretutindeni. Înţelegerea Sfintelor Taine ne va ajuta să creştem duhovniceşte şi să ajungem la trăirea credinţei în acelaşi fel în care au trăit-o şi Sfinţii pe care îi comemorăm în fiecare zi în calendarul creştin-ortodox.
- Tratarea
Sfintele Taine au fost instituite de Mântuitorul Iisus Hristos înainte de Înălţarea Sa cu trupul la cer. După cum mărturiseşte tradiţia bisericească ele sunt în număr de 7 (Botezul, Mirungerea, Euharistia, Pocăinţa, Preoţia, Nunta şi Maslul) având ca simbolistică numărul darurilor Duhului Sfânt prezentate în cartea profetului Isaia la capitolul 11, versetul 2. Harul care izvorăşte din ele este puterea mântuitoare dăruită nouă de Tatăl ceresc prin Fiul Său în lucrarea Duhului Sfânt. Fără Sfintele Taine nu am putea să dobândim răscumpărarea şi să ne mântuim. Unul dintre părinţii Bisericii, Sfântul Atanasie cel Mare (†373) învăţa că toţi creştinii îşi primesc puterea din Dumnezeu-Omul, din jertfa Sa de pe cruce. Iar alţi părinţi patristici merg mai departe pe această linie subliniind faptul că Sfintele Taine îşi au puterea din sângele izvorât din coasta Sa pentru izbăvirea neamului omenesc de sub tirania vrăjmaşului. În sens restrâns Sfintele Taine sunt lucrări sfinte instituite de Dumnezeu, care reprezintă şi în acelaşi timp împărtăşesc harul nevazut. În sens mai larg tainele sunt toate lucrările şi actele sfinte, care stau în legatură cu credinţa ortodoxă.
Botezul este uşa prin care omul intră în Biserică şi se împărtaşirea de celelalte Taine, este lucrarea sfântă instituită de Dumnezeu, prin care, cel care se botează în numele Sfintei Treimi (cf. Mt 28, 19-20; Didahia), se renaşte spiritual. Înaintemergatorul şi Botezătorul Ioan, anunţa Botezul renaşterii pe care-l va institui Mielul trimis de Dumnzeu pentru a ridica păcatele lumii. Însuşi Domnul instituie apoi, după Înviere Taina poruncind apostolilor Săi să înveţe toate popoarele, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, deoarece fără Botez nu este cu putinţă să intre cineva în împărăţia cerurilor. Sfântul Vasile cel Mare (†379) spune că: Taina cea mare a Botezului se săvârsâşeşte prin trei cufundări şi tot atâtea invocări, ca să fie închipuită moartea şi învierea lui Hristos, iar cei botezaţi să-şi lumineze sufletele prin cunoaşterea celor predate despre Dumnezeu.
Roadele Botezului sunt: ștergerea păcatelor, împăcarea omului cu Dumnezeu, sălășluirea lui Dumnezeu în om, deschiderea ochilor sufletului în fața razei celei dumnezeiești sau mai bine spus, orânduirea vieții în așa fel încât să privească numai spre viața viitoare. Botezul are rolul de a ne scăpa de lanțurile păcatului și a morții prin faptul că le șterge definitiv încât nu mai rămâne nicio urmă de fărădelege. Prin moartea Sa ne-a dat puterea să nimicim păcatul iar prin învierea Sa din morți ne-a făcut părtași la viața cea nouă. Astfel, Botezul ne scapă nu doar de păcat ci și de obișnuința lui care devenise o a doua fire – ceva firesc. Prin el s-a dat oamenilor chipul și frumusețea făpturii omenești însă a adăugat și forme noi sau mădulare tinere.
Mirungerea este lucrarea sfânta instituită de Dumnezeu, prin care, ungându-se cu mir sfinţit membrele celui botezat (gr. neofit), primeşte pecetea Duhului Sfânt şi este pregătit pentru începerea unei vieţi noi. Sfântul Mir este cel care trezește la viață iar ungerea aduce aceleași roade în cei botezați ca și punerea mâinilor Sfinților Apostoli (lucrare întâlnită în Biserica primară). Poartă mai multe numiri: pecetea darului Sfântului Duh (I Cor 4, 30). Însuși Hristos se numește Unsul Domnului și asta nu datorită mirului vărsat pe capul lui ci din pricina Duhului Sfânt, prin care s-a făcut comoară duhovnicească tuturor celor ce cred în El. Sfântul Mir reprezintă împărtășirea cu Duhul cel Sfânt.
Sfântul Nicolae Cabasila ține să precizeze că Hristos se face ungere pentru noi, astfel, dezbinarea nu mai are loc întrucât El are deopotrivă fire umană și dumnezeiască, iar prin aceasta se face liant și punte între amândouă firile. În trecut prin această Taină, creștinii primeau felurite daruri precum: de a vindeca, a prooroci, a vorbi în limbi ș.a.m.d. Astăzi chiar dacă unele daruri nu mai sunt cunoscute ca fiind la ordinea zilei sau ceva obișnuit, prin Sfântul Mir se împărtășește credincioșilor alte daruri folositoare sufletelor: al evlaviei, rugăciunii, dragostei, înțelepciunii. Nu toți simt darurile ce urmează primirii Tainei Sfântului Mir fie pentru că nu sunt conștienți de valoarea ei, fie că nu s-au făcut vrednici de primirea ei printr-o pregătire conștiincioasă.
Sfânta Euharistie este Taina instituită de Dumnezeu în care sub chipul pâinii şi al vinului, credincioşii se împărtăşesc în mod real cu Trupul şi Sângele lui Hristos. În trecut, creștinii primelor veacuri mai cu seamă, erau numiți sfinți și asta pe bună dreptate; unirea lor cu Hristos se cuantifica prin faptul că deveneau fericiți și sfinți. Legătura cu Hristos e adevărata noastră viață și asta pentru că ajungem să fim mădulare și fii ai Lui împărtășindu-ne din trupul, din sângele și din duhul Său.
Necesitatea împărtășirii se deduce din faptul că faptele noastre de robi nu ne pot face vrednici de împărăție și asta pentru că avem nevoie de dreptatea lui Dumnezeu (ebr. Țedaka/ gr. dikayosine). Acest lucru ne responsabilizează pentru că nu mai trebuie să umblăm după lucruri omenești ci să râvnim numai după Hristos pe Care trebuie să-L înrădăcinăm în sufletele noastre. Sf. Macarie Egipteanul arată în acest sens că: ,,Prin dorirea cerească după Hristos se deosebește făptura cea nouă a creștinilor de toți ceilalți oameni din lume”.
O frumoasă comparație a lui Nicolae Cabasila poate surprinde: „la Botez, Hristos este Cel care creează omului măduare și puteri, pe care apoi prin Sfântul Mir le înzdrăvenește întru Duhul Sfânt, iar prin Împărtășanie El trăiește în noi și ne ajută să câștigăm lupta”.
Împărtășirea lucrează în noi doar o pregătire și o și o curăție iar nu o adevărată fericire cerească dacă nu e corolată cu pregătirea sufletească a celui ce o primește. Așa după cum arată Sf. Apostol Pavel, sfărșitul călătoriei noastre pământești și stricarea firii noastre va duce la unirea veșnică cu Hristos, astfel încât nu greșim dacă afirmăm că aceasta este unirea cea mai deplină. Pâinea vieții ni se dă ca răsplată a luptei noastre duhovnicești. Un aspect ce merită abordat este că: Împărtășania deasă e recomandată neexistând un impediment afară de păcat (se subînțelege) care să oprească apropierea și a doua de Sfânta Împărtășanie spre a primi luminare.
Roadele Sfintei Împărtășanii ca Pâine a vieții, schimbă, prefac și umplu de viață pe cel ce se împărtășește. Dacă înainte de unirea cu Domnul aveam părtășia la viață prin părinții trupești, acum, prin lucrarea harului prezent în Taine, Sângele care ne ține în viață este tot al Lui. Cu alte cuvinte, avem aceleași mădulare și aceeași viață dar în Domnul. Cuminecarea cu Sfintele Taine reprezintă piscul cel mai înalt al vieții duhovnicești, fiind numită și taina prin excelență. Fără de Euharistie celelalte Taine nu pot rodi îndeajuns. Acest lucru este întărit de Teofan al Niceei: ,,Celelalte Taine fac pe om frate al Domnului; Împărtășania îl face mădular al Trupului Său”.
Taina Pocăinţei este actul instituit de Dumnezeu, prin care se iartă penitentului ce se caieşte sincer, prin preot pacatele de după Botez. Având în vedere că cel botezat poate cădea din harul dumnezeiesc înfăptuind păcate grele, Mântuitorul a întemeiat o Taină specială, care să spele păcatele şi să aducă pe păcătoşi din nou în legătură cu Dumnezeu. Providenţa acestei Taine de la Domnul este evidentă, deoarece se dovedeşte că Hristos a dat Bisericii Sale puterea de a ierta păcatele, deoarece puterea aceasta constituie baza şi premiza Tainei Pocăinţei. Puterea aceasta a dăruit-o Domnul, după Înviere: cărora veţi ierta păcatele, iertate vor fi si cărora le veţi ţine, ţinute vor fi (Mc 16,16).
Hirotonia este lucrarea sfânta întemeiată de Dumnezeu, în care, prin rugăciune şi punerea mâinilor episcopului, se coboară harul dumnezeisc, punând pe candidat într-una din cele trei trepte ierarhice. Harul dumnezeiesc acordat prin Hirotonie este puterea duhovnicească de a îndeplini datoriile preoţeşti, primind un ajutor special din partea lui Dumnezeu spre a îndeplini în chip bine-plăcut lui Dumnezeu serviciile liturgice şi spre a duce o viaţă virtuoasă şi compatibilă cu chemarea preoţească. Hirotonia nu se repetă, nici nu se permite celui hirotonit întoarcerea în rândul laicilor după bunul plac.
Nunta este actul sfânt de origine dumnezeiască, în care celor ce se unesc liber în căsătorie li se dă prin preot harul Duhului Sfânt care sfinţeşte şi în acelaşi timp înalţă legătura de altfel naturală a Nunţii. Prima minune a Mântuitorului a avut loc la Cana Galileii moment în care a transformat apa în vin, arătând prin aceasta caracterul de Taină a Căsătoriei. Mai mult, Hristos nu numai că a recunoscut acest caracter ci a şi ridicat-o la vrednicia din care căzuse în timp. Conformându-se voinţei Mântuitorului, Apostolii şi Biserica, au denunţat poligamia şi desparţirea alocând Tainei un caracter indisolubil şi unic. Se inţelege însă că moartea dizolvă în chip natural legătura căsătoriei. Tot aşa şi indisolubilitatea Nunţii este supusă unor mărginiri permiţându-se despărţirea în caz de curvie, după cuvintele Domnului.
Maslul îşi are etimologia de la Oleoungere (din greacă - vindecare) este taina de origine dumnezeiască, prin care ungându-se bolnavul ce untdelemn, primeşte harul dumnezeisc primind vindecare de bolile trupeşti şi sufleteşti. În Epistola către Iacob se arată practica acestei Taine în rândul Apostolilor: Daca cineva este bolnav între voi să cheme preoţii Bisericii să se roage pentru el ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului; şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi-l va ridica pe el Domnul, iar de va fi făcut păcate se vor ierta lui. Dacă cel bolnav nu primeşte vindecare trupească, Părinţii bisericeşti afirmă că în mod sigur se va învrednici de iertarea păcatelor.
- Generalizarea
După cum am văzut, Sfintele Taine sunt acele lucrări sau acte sfinte văzute, întemeiate de Mântuitorul Hristos şi săvârşite de obicei în Biserică de către Episcop sau preot, prin care se împărtăşeşte primitorului harului dumnezeiesc, nevăzut, mântuitor. Ele au fost de la început legate de Sfânta Liturghie dar cu timpul doar Taina Hirotoniei se mai săvârşeşte în cadrul dumnezeieştii Jertfe euharistice.
- Asocierea
Sfintele Taine pot fi asociate cu pilda samarineanului milostiv, ce a purtat de grijă celui lipsit de apărare şi căzut între tâlhari. Precum, harul primit prin Sfintele Taine au rolul de a ne repune în relaţie cu Dumnezeu fiind unui liantul sine qua non dobândi viaţa cea veşnică, în acelaşi fel, faptele bune ale samarineanului au fost prilej de vindecare trupească a celui ce fusese prădat dar nu părăsit de Dumnezeu, lovit dar nu uitat de cel de alt neam, lipsit dar nu deznădăjduit. Să nu uităm iubiţi credincioşi puterea Sfintelor Taine şi mai ales faptul că ele ne-au fost oferite spre vindecare sufletească şi trupească.
- Încheierea
Ca urmare a celor amintite, trebuie să punem la sufletele noastre câteva adevăruri indispensabile creştinului practicant, care caută să împlinească voia lui Dumnezeu în toate circumstanţele vieţii sale. În primul rând, Sfintele Taine au fost instituite de Mântuitorul Hristos şi lăsate ca testament Apostolilor şi prin ei preoţilor pentru a continua misiunea Sa de propovăduire a Evangheliei Sale. Ele sunt în număr de 7 după cum am amintit: Botezul, Mirungerea, Euharistia, Pocăinţa, Preoţia, Nunta şi Maslul.
În al doilea rând, am arătat faptul că Botezul este predanisit de Hristos şi reprezintă calea prin care ne eliberăm de păcatul strămoşesc şi devenim fii lui Dumnezeu prin har. Prin Taina Mirungerii suntem cu adevărat înfiaţi şi primim pecetea Sfântului Duh preccum şi daruri felurite după voia dumnezeiască. Pocăinţa sau Mărturisirea Păcatelor reprezintă uşa prin care ne eliberăm de păcate şi dobândim curăţia sufletească. Taina Hirotoniei este taina în care, prin punerea mâinilor arhiereului, candidatul la preoţie primeşte harul de a propovădui credinţa şi de a sluji lui Dumnezeu şi oamenilor, având misiunea de a-i conduce pe calea mântuirii. Taina Cununiei sau Nunta este prima Taină instituită de Hristos şi are originea cea mai veche, sub chipul căreia, un bărbat şi o femeie se unesc spre a deveni mica biserică. Maslul sau Taina vindecării este săvârşită din vechime şi poate fi oficiată ori de câte ori un credincios este suferind şi caută alinare de la Dumnezeu.
Aşadar, să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate şi să ne învrednicim a fi următori şi mărturisitori Lui, pentru a ne face părtaşi bunătăţii celei veşnice şi harului de viaţă dătător, totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
